Penele Arhanghelului

‎ ‎ ‎ ‎ “Fiecare din noi e sortit să moară‎ acum sau mai târziu, dar nu fiecare moarte are aceeași însemnătate și aceleași consecințe. ‎ ‎ ‎ ‎ Sunt morți care sfârșesc o existență și sunt morți care încep o devenire.” ‎ ‎ ‎ ‎ — Victor Puiu Gârcineanu, Comandant Legionar, asasinat la 21 Septembrie, 1939. ‎ ‎ ‎ ‎ Cuvinte pronunțate în lagărul de la Miercurea Ciuc, Mai, 1938, Cf. Șerban Milcoveanu, ÎNVIEREA, Nr. 1 Ianuarie — Martie 1993, Liga pentru apărarea adevărului istoric, București, 1993, pag. 149. | Penele Arhanghelului 🇷🇴 |

🇷🇴 Din procesul lui Corneliu Zelea Codreanu (Mai, 1938) 🇷🇴 Fragment din depoziția d-lui Iuliu Maniu: ‎ ‎ ‎ ‎ Acuzatul C. Z. Codreanu: De ce s-a făcut între noi pact de neagresiune, când ideologiile noastre sunt atât de diferite? ‎ ‎ ‎ ‎ Dl. Maniu:‎ (. . . ) nu l-am cunoscut pe dl. Codreanu până nu am făcut pactul de neagresiune. Am urmărit însă cu atenție activitatea d-sale. Am putut constata, din partea d-sale, sinceritate în acțiune, consecvență și tenacitate, calități pe care le găsesc atât de rar în viața noastră politică și la conducătorii vieții politice. Pentru aceste motive, i-am întins mâna cu încredere și cu plăcere. În afară de acest motiv cu caracter personal, au mai fost și motive de natură politică. D-l Codreanu, ca și mine, crede că, pentru o viață politică sănătoasă și de Stat, este absolut necesar respectarea demnității naționale. Or, prin numirea d-lui Tătărescu ca Prim-Ministru s-a atins grav nu numai demnitatea națională, dar și spiritul Constituției. De aceea a fost cazul să ne dăm mâna, pentru a face ca națiunea să respingă această încercare de a izbi în demnitatea națională. Am reușit. D-l Codreanu crede, ca și mine, că ideea națională este factorul vital în propășirea unei națiuni. D-sa crede, ca și mine, că Statul, cu toată puterea sa, trebuie să perfecteze calitățile fără seamăn de frumoase ale poporului român, susținător de Stat, și să-i dea posibilitatea, punându-i-se la dispoziție mijloacele materiale, culturale și sociale, să-și poată împlini misiunea pe care o are în această parte a lumii. (. . . ) dl. Codreanu este de aceeași convingere ca și mine, că, fără a respecta regulile de corectitudine în viața particulară și publică și fără a ține seama de morala creștină, nu se poate asigura dăinuirea unei națiuni; și că părăsirea acestora ar însemna și pentru poporul nostru ceea ce a însemnat și pentru multe popoare din trecut: distrugere și pieire. Pentru aceasta suntem de acord în tendința de a impune, în viața particulară, socială și publică, corectitudinea, onoarea și morala creștină, pe care astăzi — durere — atâția o calcă. . . ‎ ‎ ‎ ‎ (. . .) Toate acestea au fost îndemnuri hotărâtoare pentru a face înțelegerea cu dl. Codreanu și îmi pare bine că am făcut-o. ‎ ‎ ‎ ‎ (. . . ) ‎ ‎ ‎ ‎ Acuzatul C. Z. Codreanu: Dacă știe dl. Maniu că vroiam să vin acum la putere sau dacă din discuțiile avute cu d-sa mi-am manifestat graba de a veni la putere? ‎ ‎ ‎ ‎ Dl. Maniu: Nu, Din contră, din conversațiile pe care le-am avut, am stabilit în privința aceasta o deosebire de atitudine între noi: eu insistam ca, drept rezultat al alegerilor, Partidul nostru să vină imediat la putere, căci era dreptul nostru firesc și găseam necesar pentru țară. Pe câtă vreme dl. Codreanu accentua în continuu că nu este grăbit, că are vreme și că momentul lui nu a sosit. Fragment din depoziția d-lui Sextil Pușcariu: ‎ ‎ ‎ ‎ Apărarea: Cunoașteți Mișcarea Legionară? ‎ ‎ ‎ ‎ Martorul: Nu sunt membru în Mișcare. Am cunoscut-o de mult și cu multă simpatie m-am apropiat de ea. N-am făcut niciodată politică. M-a apropiat sufletul cald al acestui tineret, care era necesar acestei țări. Cei mai buni elevi ai mei au fost legionari. Mi-a plăcut cartea Pentru Legionari. [Codreanu] este un scriitor de talent. M-a apropiat de el religiozitatea sa adâncă, iubirea de țară și devotamentul său față de tron. L-am căutat să-l văd și l-am văzut. Am rămas cu aceeași impresie. ‎ ‎ ‎ ‎ Apărarea: Mișcarea poate fi primejdioasă siguranței Statului? ‎ ‎ ‎ ‎ Dl. Sextil Pușcariu: Am văzut în această Mișcare ceva îndreptat împotriva abuzului, nicidecum împotriva Statului. Extras din: Kurt. W. Treptow & Gheorghe Buzatu, "PROCESUL" lui CORNELIU ZELEA CODREANU (Mai, 1938), Colecția Românii în Istoria Universală, Iași, 1994. | Penele Arhanghelului 🇷🇴 |

Un prim articol despre lupta legionarelor românce . . .

Penele Arhanghelului pinned «»

🇷🇴 „JERTFA LUI MOȚA ȘI MARIN” — articol reprodus integral, 1:1! Când primise vestea morții lui Moța și Marin, Căpitanul s-a cutremurat. Omenescul din fiecare copleșise și în el, pentru un moment, pe comandantul înăscut și nebiruit. Luptătorii pentru cruce, Moța și Marin, se angajaseră, nu cum vroise și ordonase El: „numai pentru o lună”, ci pe toată durata războiului, Moța și Marin nu se puteau întoarce fără să fi înfruntat dușmanul! Căpitanul, de îndată ce s-a împlinit luna de învoire, n'a mai avut astâmpăr, parcă presimțea și deacea mă chemase, cu câteva zile înainte, ordonându-mi plecarea în Spania pentru a-i readuce în țară. Legiunea, credeam cu toții, nu-și putea permite pierderea niciunuia dintre ei. Viitorul a arătat însă, că și atunci când s-ar fi crezut că mișcarea este distrusă, prin uciderea Căpitanului și a tot ce a avut mai bun, a fost deajuns mâna unui luptător neînfricat care să ia spada Arhanghelului și să ordone, pentru ca să se regăsească și să biruie! Împlinitoare de destin românesc, adânc sădit în sufletul românesc în acele cotloane din care țâșnește apa de viață a veacurilor, din care singur Căpitanul băuse, Legiunea nu poate pieri! Moța, alesul lui Dumnezeu ca să lupte și să moară pentru El, a făcut-o dăruindu-se, întru gloria rumânităței legionare și ca pecetluire de legământ al Legiunei cu Cerul, iar Marin, întru afirmarea în moarte a deosebirei între legionarism și comunismul internațional și anarhic. Moartea lor împreună și la fel, sfârtecat de același obuz, deși înmînunchere în aceiași pildă a eroismului legionar, n'a avut aceiași semnificație. A subliniat-o atât de desăvârșit, Nae Ionescu. Clime, Cantacuzino, Bănică, Dobre, Totu, rămași în viață din echipa Moța-Marin, au trebuit și ei să cadă - mai târziu, tot măreț desigur, totuși. . . nu la fel cu cei dintâi. Ei au murit, nu cu armele în mâini și cu fața la dușmani, ci ca mucenicii ferecați de înstrăinați, uciși mișelește. Jertfa lor a ordonat trezirea neamului la altă viață, a unui neam care renunțase la reînviere, stâlcit ca un vierme sub carâmbul celor intrați în slujba jidănimei de pretutindeni. Toate acestea ne erau limpezi în acea noapte, când alături de Căpitan, generalul Cantacuzino, Nae Ionescu și Mișu Polihroniade, în jurul unei hărți deschise, cu ochii înlăcrimați studiam calea cea mai bună de readucere a rămășițelor eroilor în țară. Atunci eram copleșit de pierderea lui Moța și Marin, prietenii de fiecare ceas, tovarășii de fiecare suferință, luptă și nădejde. Astăzi judec altfel! Toate au fost, căci au trebuit să fie! Pentru a izbândi un neam, pentru a naște dintr'o credință o religie. Pentru a face din Căpitan un Mântuitor și din Legiune un apostolat. — Virgil Ionescu în Frăția de Cruce, Anul II — Nr. 1, București, Ianuarie 1941. | Penele Arhanghelului 🇷🇴 |

https://www.incorectpolitic.com/ion-mota-si-vasile-marin-doi-cruciati-ai-secolului-trecut/

Penele Arhanghelului pinned «»

🇷🇴 «Fă-ne un semn și vor cădea și munții / De-or sta în calea Gărzilor de Fier!» 🇷🇴 Pe la sfârșitul lunii Iulie 1935, a primit o telegramă prin care i se aducea la cunoștință că Lupeasca a pus la cale un nou complot pentru a-l suprima, implicați fiind, printre alții, Inculeț și Iamandi, Ministrul de Interne și Ministrul de Justiție. Ne-a strâns pe toți în front și ne-a declarat: »Nu-mi este frică de moarte. Cred că nu s-a născut încă mână care să se ridice și să mă suprime. Însă, pentru viitorul acestui neam, dacă actul se întâmplă, legionarii trebuie să mă răzbune. Neamul care nu este capabil să extirpe din sânul lui mișelia și trădarea, este putred și menit pieririi.« Cf. „Mărturii pe altarul istoriei” de Marin Bărbulescu în „Mărturii despre Căpitan”, Ed. Dacia, Madrid, 1978, pag. 29. | Penele Arhanghelului 🇷🇴 |

🇷🇴 "Moartea, numai moartea legionară, / Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunți!" 🇷🇴 Avem cu toții la dispoziție cea mai formidabilă dinamită, cel mai irezistibil instrument de luptă mai puternic decât tancurile și mitralierele: este propria noastră cenușă! — Ion I. Moța, "Esențialul", articol publicat în "Cuvântul Studențesc", din 17 aprilie 1935. Toate celelalte mișcări, Cuza, Goga, Vaida, n-au nici o valoare: ele pot, în cazul cel mai bun, să constitue o introducere la victoria legionară, singura care va rezolva problema jidovească în chip radical. Așadar, ei toți n-au frică decât de Codreanu. Și neîncetat se gândesc să-l ucidă. Un singur lucru îi oprește: ei cunosc formidabila organizare de răsbunare, pusă în întregime la punct, din partea legionarilor, care nu vor cruța pe nimeni și vor distruge pe absolut toți vinovații, convinși că misiunea legionarilor, fără Codreanu, nu mai poate fi alta decât aceea de a sgudui istoria românească pentru secole, prin pilda îngrozitoare a unei nemiloase pedepsiri. Știm că acest răsboi de pedepsire ne va costa viața noastră a tuturor, dar o vom da cu bucurie, siguri fiind că în același timp, împreună cu noi, vor muri sute de vrăjmași vinovați de trădarea patriei (și numai marii vinovați, nu Jidanii mărunți). Acest lucru este bine cunoscut de către Jidoafcă [Elena Lupescu] și de ai săi, și deaceea îi este teamă. Și are dreptate să-i fie frică, căci în fața miilor de oameni gata de moarte nu există tehnică represivă care să poată apăra pe vinovați. — Ion I. Moța, "Corespondența cu Welt-Dienst (1934-1936)", Colecția "EUROPA" München, 2000, pp. 81-82. | Penele Arhanghelului 🇷🇴 |

3 iulie 1906 - se naște Comandantul Horia Sima.

În Majadahonda, monumentul eroilor Ioan Moţa şi Vasile Marin va fi demolat Cezarina Condurache ne spune care este istoria acestui monument: „Monumentul din Majadahonda a fost ridicat în 1970 în memoria lui Ionel Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari, căzuţi în timpul războiului civil spaniol la 13 ianuarie 1937, luptând în apropierea Madridului împotriva trupelor comuniste. Cultul celor doi martiri eroi a fost instituit la 13 ianuarie 1941, data primei comemorări făcute la Majadahonda pe locul tranşeei în care au murit Moţa şi Marin. Din 1947 cultul ia amploare şi se instalează prima cruce de piatră în memoria celor doi. La iniţiativa legionarilor din exil şi sub supravegherea comandantului Horia Sima s-au strâns banii necesari achiziţionării terenului şi demarării construcţiei Monumentului, care a fost inaugurat şi sfinţit în data de 13 septembrie 1970. Anual în jurul datei de 13 ianuarie, români şi spanioli, aduc cinstire şi recunoştinţă jertfei date de români în timpul luptei împotriva comunismului din Spania. Terenul s-a aflat întotdeauna în proprietatea privată a unei Asociaţii Româno-Hispane, iar toţi banii folosiţi în achiziţionarea terenului şi ridicarea Monumentului au provenit exclusiv din donaţii private, statul spaniol franquist neavând nicio contribuţie în acest sens”. https://www.mediafax.ro/es/spania-demoleaza-monumentul-unor-legionari-romani-in-plin-proces-de-curatare-fascista-1258 @cautamantuirea

SURSE [1] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 18 [2] Ibidem. [3] Cf. Nicolae Roșca, "Cronica unor violențe politice", Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1991, pag. 27. [4] Mircea Eliade, "Memorii. Recoltele solstițiului", Vol. II, Editura Humanitas, București, 1991, pag. 27. [5] Faust Brădescu, "LE NID: Unité de base du Mouvement Légionnaire", Editions "Carpații", Madrid, 1973, pag. 190. [6] Virgil Ionescu, "Memorii. 1. Pe drumul crucilor căzute. 2. Calvarul", Pământul Strămoșesc (Serie nouă 5), Buenos Aires, 1979 pp. 106-107. [7] Pentru mai multe detalii asupra publicațiilor românești din exil, vezi și: Sorin Olariu, "Presa și cultura naționalistă din exil", Editura Mesagerul de Făgăraș, 2016. [8] Ion Mării, Cuvânt înainte la Ion Mânzatu, "Cum am compus (...)", pag. V. [9] Revista Scriitorilor Români a fost una ditnre cele mai importante publicații culturale ale exilului românesc, revistă apărută la München în 1962. Printre cei mai cunoscuți colaboratori s-au numărat Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Petru Dumitriu, Ștefan Baciu, etc. [10] Radu Budișteanu, "Metamorfoză", în Ion Mânzatu, "Cum am compus (...)", pag. VIII.

🇷🇴 Ion Mânzatu 🇷🇴 (Partea a III-a sau "În pribegie") La începutul primăverii lui 1938 Mânzatu avea să fie arestat, chiar în Duminica Floriilor, și internat în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc, unde - își aduce acesta aminte - "fusese arestată toată floarea Mișcării" [1]. Să amintim, totuși, că în lagăr nu au fost aduși doar legionari, ci și simpatizanții lor. Mânzatu scria în a sa carte că: el nu a făcut parte din "floarea Mișcării": "nu am avut niciun grad sau funcțiune în sânul Legiunii. Am fost arestat ca simplu compozitor de muzică legionară." [2]. Într-adevăr, astfel a fost arestat și Profesorul Nae Ionescu, pe 7 Mai 1938 [3], deși acesta nu era membru al Mișcării Legionare. Eliade nota just că: "În vara 1938, a fi legionar sau "simpatizant" legionar implica riscul de a pierde tot: slujba, libertatea și, poate, în cele din urmă, viața." [4]. În orice caz, în lagăr s-a creat un fel de "școală legionară", lagărul fiind considerat de către doctrinarul Faust Brădescu, despre care am mai scris, una dintre cele mai importante metode de desăvârșire a educației spirituale: "În primul rând, există atmosfera intimă a celulei. Legionarii nu pot trăi pe deplin fără atmosfera lumii lor. Astfel, în închisoare, ei o creează. [5]. Din viața de lagăr își aduce aminte Inginerul Virgil Ionescu: "În serile răcoroase de început de vară în regiunea muntoasă a Ciucului, ne adunam în dormitorul nostru cu Nelu Mânzatu, Radu Gyr, Bănică Dobre, Radu Meitani, Ibrăileanu, Puiu Gârcineanu și alții. (...) Nelu Mânzatu ne cânta "Frumoasa mea cu ochii verzi" și alte compoziții, proprii sau străine (...)" [6]. În lagăr, Mânzatu avea să compună, alături de Radu Gyr, "Imnul Biruinței Legionare". Manzatti avea să scape de odioasele asasinate din Septembrie 1939, fiind eliberat în 1940. În timpul scurtei guvernări național-legionare acesta avea să ocupe postul de Director General al Societății Române de Radiodifuziune, fiind coleg cu Nichifor Crainic, care era Președinte al Consiliului de Administrație. În 1942 avea să intre în clandestinitate, în urma refuzului clar de a colabora cu guvernul Antonescu. Poetul și totodată prietenul său apropiat, Radu Gyr - se afla deja în închisoare. Din fericire, Manzatti avea să aibă o soartă diferită, evitând arestarea și posibila întemnițare. Odată cu instaurarea regimului sovietic de ocupație în România, compozitorul nostru avea să plece, refugiindu-se în Argentina, la Buenos Aires, destinație populară printre românii ce nu aveau să plece capul în fața ocupantului. La Buenos Aires avea să participe neîncetat la viața publicistică a exilului românesc, fiind unul dintre principalii redactori ai revistei "Cuget Românesc", revistă la care au colaborat și: Vintilă Horia, Virgil Ionescu, Mile Lefter și Toader Ioraș. O altă apariție, Buletinul Bisericii Române Unite: "Curierul Creștin" de la Buenos Aires avea ca redactori și pe Manzatti, Vintilă Horia, Grigore Manoilescu, cât și pe Vasile Posteuca. Manzatti mai avea să fie, la Buenos Aires, redactor și administrator al revistei "ROMÂNIA" (Organul Românilor din Argentina), publicație apărută în Decembrie 1950 [7]. Ion Mării, fost luptător legionar, scria: "l-am cunoscut [pe Nello Manzatti] în 1948 la Buenos Aires în casa unor prieteni comuni (...) Ne întâlneam apoi, aproape în fiecare Duminică, la biserica din strada Canning, sau la șezătorile culturale care se țineau în Căminul Românesc (...)" [8] După câțiva ani se va întoarce în Europa, stabilindu-se, pentru o scurtă perioadă de timp, la München, în Germania, unde va colabora la "Revista Scriitorilor Români" [9] în care au semnat, de asemenea, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Monica Lovinescu și mulți alții. Manzatti s-a stins la 5 Februarie, 1986, la Milano, în Italia. Despre memoria cântecelor compuse de Mânzatu și Gyr scria Radu Budișteanu: "Puteți trece pe lângă ele fără vibrația ce am încercat-o noi?" [10] SURSE | Penele Arhanghelului 🇷🇴 |

SURSE [1] Ion Mânzatu, "Cum am compus cântecele legionare", Colecția "EUROPA" München, 1996, pag. 7. [2] Mihail Polihroniade, "Vasile Marin", articol publicat în "Cuvântul Studențesc" (număr festiv), Ianuarie-Februarie 1937, Anul XII, Nr. 1-4. [3] Ion Mânzatu, Op. cit., pag. 8. [4] Ibidem., pag. 9. [5] Mircea Eliade, "Ion Moța și Vasile Marin", articol publicat în revista "Vremea", Anul X, Nr. 472, 24 Ianuarie 1937. [6] I. Mânzatu, Op. cit., pag. 10. [7] Vasile Christescu, "Jertfa lui Ion Moța și Vasile Marin în lumina istoriei", articol publicat în "Cuvântul Studențesc" (număr festiv), Ianuarie-Februarie 1937, Anul XII, Nr. 1-4. [8] "În trudă ne-am sbătut și 'n umilință, / Tiranii pâinea ne-au luat... / Destul ne-am încleștat în suferință, / Cu Neamu'ntreg am sângerat! / Din greu și aspru vuet de ciocane, / Încovoiați de foame și nevoi, / Din zgură de furnale și cazane / Flămânzi ne ridicăm și goi." Vezi și: "Cântece Legionare", Serviciu Propagandei Scrise, București, 1940, pag. 75. [9] "Te-am așteptat cu sete Căpitane / Să'nvii în noi străbunele simțiri, / Căci ne-am pierdut și limbă și credință / Sub biciul crunt al fostei stăpâniri" (. . .) "Prin Tine vom clădi o nouă țară / Mai mândră decât stele pe cer, / Fă-ne un semn și vor cădea și munții, / De-or sta în calea Gărzilor de Fier". Vezi și: "Cântece Legionare", Colecția "EUROPA" München, 1977 (în edițiile precedente cântecul nu apare). [10] Amintim doar câteva versuri: "Ce greu blestem și ce osândă / Ți-a scris cu sânge 'nalta stea, / Mișei și slugi s-au strâns cu toții ca să vândă / Pe cei ce vrură mântuirea ta." (. . .) "Arhanghelul întinde paloșul de soare / Și spulberă satana în scântei! / Sub spada lui Legiunea crește ca floare. / Străfulgerând trădare și mișei.", refrenul fiind: "Pentru trădători, mișei și trădare, / Azi vrem gloanțe - și vrem ștreang - Răzbunare! / A 'nceput vifornița cea mare - Răzbunare!". Vezi și: Cântecele Legionare (. . .), pp. 16-18. [11] Ion Mânzatu, Op. cit., pag. 14. [12] Contrar anumitor păreri provenite din medii rău intenționate, într-un fel sau altul, Codreanu avea să devină o figură asociată de către legionarii din lagărul de la Miercurea Ciuc (1938) cu Mahatma Gandhi în ceea ce privește calea "non-violenței" pe care cei doi lideri o luaseră: vezi: Mircea Eliade, "Mémoire II, 1937-1960, Les moissons du solstice", Editions Gallimard, Paris, 1988, pag 39 (Eliade este rugat să țină o conferință despre Gandhi); vezi, de asemenea, Claudio Mutti, "Mircea Eliade e la Guardia di Ferro", Edizioni all'insegna del Veltro, Parma, 1989, pag. 19.