GALBEN (Dorin Galben)
СтатистикаCanalul de Telegram al jurnalistului și vloggerului Dorin Galben. 🟡 Instagram - https://www.instagram.com/galbendorin/ 🟡 Youtube - https://youtube.com/c/galbendorin 🟡 Facebook - https://www.facebook.com/dorin.galben
- Последний пост
- 15 авг.
- Последнее чтение
- 15 авг.
- Постов за неделю
- 6
- Всего постов
- 28
- Тип
- открытый
- Язык
- ro
- Категория
- Видео
- В каталоге с
- 13 авг.
- 1/24сутки в ленте
- 2 323
- 1/48двое суток
- 2 662
- 1/72трое суток
- 2 871
Оценка по просмотрам недавних постов: пост набирает почти всё за первые сутки.
Посты
🤬 9 cetățeni moldoveni au fost reținuți în Italia în dosarul privind furtul unor tablouri semnate de Pierre-Auguste Renoir, Henri Matisse și Paul Cézanne. Tablourile au fost furate în noaptea de 23 martie dintr-un muzeu privat situat în apropiere de Parma, fiind sustrase în doar câteva minute. Ancheta a durat aproximativ cinci luni. În luna august, Parchetul a dispus efectuarea de percheziții în provinciile Parma, Modena și Reggio Emilia, în urma cărora suspecții au fost reținuți. Furtul a avut loc la celebrul muzeu Fondazione Magnani Rocca (cunoscut drept „Villa dei Capolavori”) din localitatea Mamiano di Traversetolo, provincia Parma. Cele trei opere de artă recuperate au o valoare estimată totală de peste 9 milioane de euro. Furtul a fost extrem de bine organizat și a durat mai puțin de trei minute. Hoții au pătruns în clădire după ce au tăiat gratiile unui perimetru și au acționat cu fețele acoperite și lanterne frontale. În timpul în care a pornit alarma, în învălmășeală, membrii bandei au fost nevoiți să abandoneze o a patra pânză (un alt tablou de Renoir, „Paysage de Cagnes”). Cele 9 persoane vizate sunt cercetate nu doar pentru furt calificat, ci și sub acuzația de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (grup infracțional organizat). Anchetatorii italieni au menționat că, deși membrii bandei au dat dovadă de un profesionalism ridicat în executarea spargerii, aceștia nu păreau a fi specializați în traficul internațional de artă, iar amploarea mediatică a cazului a făcut ca operele să devină practic „imposibil de vândut” pe piața neagră, fiind ascunse ulterior într-o debara din Parma, unde au fost în cele din urmă descoperite de carabinieri.
без подписи
Ucraina a propus Rusiei de mai multe ori “înghețarea” focului. Ca răspuns Rusia a publicat o imagine cu drone și cu comentariul - la iarnă veți avea parte de îngheț. Drept răspuns Ucraina a publicat o imagine cu urmările loviturilor asupra unei uzine de prelucrare a petrolului din Rusia și cu comentariul - ne vom încălzi de la focul rafinăriilor rusești.
❗️Cum urmărește Putin destabilizarea din interior a Uniunii Europene și a NATO, rolul-cheie fiind rezervat pentru Republica Moldova Imediat după ședința extinsă a colegiului Ministerului Apărării rus din decembrie, Vladimir Putin a convocat un briefing secret cu înalți comandanți militari, unde a anunțat că obiectivul principal pentru anul 2026 este „prăbușirea NATO și a UE din interior”, relatează The New York Times. Potrivit publicației, o poziție centrală în realizarea acestui plan îi revine Republicii Moldova. În ierarhia obiectivelor Moscovei, stabilirea controlului asupra țării noastre ocupă locul al doilea, imediat după cucerirea Ucrainei, au relatat pentru NYT surse din cadrul serviciilor de informații occidentale. Deși statul nostru nu este membru nici al UE, nici al NATO, poziția sa geografică între România — membră a ambelor organizații — și Ucraina îi conferă o importanță strategică deosebită. În viziunea lui Putin, Moldova ar putea servi drept rampă ideală pentru o viitoare escaladare a Rusiei împotriva Ucrainei sau a Occidentului. Pentru a-și atinge scopurile, Moscova a investit masiv în timpul campaniilor electorale recente pentru a submina pozițiile președintei proeuropene Maia Sandu și ale Partidului PAS, scrie The New York Times. În cadrul pregătirilor pentru imixtiunea în alegeri, Rusia a creat mai multe tabere pentru antrenarea unor persoane menite să genereze haos. Una dintre locații se afla în vestul Serbiei, unde participanții erau remunerați cu 400 de dolari pentru un curs de trei-patru zile. În înregistrările video din tabără apar bărbați în ținută de camuflaj și veste antiglonț, exersând cu arme automate. O altă tabără a fost amplasată în apropierea Moscovei, unde peste 100 de cetățeni au fost instruiți în fabricarea dispozitivelor explozive. ServiciilE secrete occidentale au precizat că antrenamentele s-au desfășurat sub coordonarea GRU-ului rusesc. O operațiune amplă de influențare a politicii interne a fost condusă de oligarhul fugar Ilan Șor. Această campanie a inclus organizarea de proteste plătite și distribuirea masivă de conținut în mediul online. Și unii slujitori ai bisericii au fost cooptați în campanie. Pentru suma de aproximativ o mie de dolari, aceștia ar fi îndemnat enoriașii să voteze „nu” la referendumul privind integrarea europeană și să se opună parcursului prooccidental. Deși în decembrie 2025 Vladimir Putin a catalogat public drept „minciuni, aberații” și „isterie” avertismentele privind o posibilă amenințare rusească la adresa statelor europene, rapoartele serviciilor de informații indică o creștere a riscurilor de securitate pe continent, analiștii occidentali avertizând asupra unor posibile acțiuni ale Rusiei împotriva flancului estic al NATO.
În acest video găsiți detalii despre o schemă de escrocherie în care pot cădea pradă tinerii care își doresc un câștig suplimentar 👇🏻 https://youtu.be/f8Hf7NuvG9c?si=IVaFJOcMo78vK1ij
“Schema Dolina” a ajuns în Moldova 🤬 O femeie de 73 de ani din Durlești și-a vândut apartamentul după ce a fost indusă în eroare de escroci și le-a transmis peste 60 de mii de euro. O schemă de acest gen a avut loc pe larg în Rusia și a fost supranumită “schema Dolina” după ce interpreta Larisa Dolina și-a vândut astfel apartamentul, a dat banii escrocilor, apoi a refuzat să părăsească locuința și noua proprietară doar prin judecată și-a putut adjudeca apartamentul. Detalii: La 13 august, o femeie de 73 de ani a sesizat Poliția după ce, timp de aproximativ o lună, a fost apelată de persoane necunoscute care s-au prezentat drept angajați ai Poliției. Aceștia au informat-o că, pe numele ei ar fi fost contractat un credit și au convins-o că trebuie să facă o „vânzare fictivă” a apartamentului pentru a-și proteja bunurile. Victima a vândut apartamentul, iar ulterior a transmis, prin intermediul unui curier, 61 000 de euro.
Bărbații mai rar acceptă să-și deschidă atât de mult sufletul, dar Constantin a făcut-o și a emoționat foarte multă lume! 🔥 Nu doar femeile suferă în relații, suferă mult și bărbații, dar mai puțini au curajul să vorbească despre asta… https://youtu.be/3f4DnN1Pxjw?si=44TUr2D4Fkllcb2j
❗️❗️❗️În Crocmaz a explodat o dronă și a provocat un incendiu Poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre producerea unei explozii puternice în localitatea Crocmaz, în urma căreia a izbucnit un incendiu de vegetație. Poliția a stabilit cǎ nici o persoanǎ…
❗️❗️❗️În Crocmaz a explodat o dronă și a provocat un incendiu Poliția din Ștefan Vodă a fost sesizată despre producerea unei explozii puternice în localitatea Crocmaz, în urma căreia a izbucnit un incendiu de vegetație. Poliția a stabilit cǎ nici o persoanǎ nu a avut de suferit în urma căderii obiectului și producerii incendiului. La fața locului au fost depistate fragmente, preliminar, ale unei drone de luptǎ.
❗️Serviciilor de informații americane susțin că Rusia ar putea lansa un atac limitat împotriva unei țări membre NATO începând cu toamna acestui an, scrie The Wall Street Journal. Amenințările analizate de serviciile secrete americane variază de la atacuri cibernetice sau trimiterea unor grupuri înarmate neidentificate pentru a ocupa teritorii, până la o invazie terestră limitată pe flancul estic al Alianței. Probabilitatea celui mai extrem scenariu — o invazie terestră limitată — este scăzută, însă în creștere, au precizat sursele WSJ. Un astfel de pas a fost considerat anterior puțin probabil, deoarece ar declanșa automat Articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă. Conform estimărilor serviciilor americane, o astfel de acțiune din partea Moscovei s-ar putea produce în perioada cuprinsă între toamna acestui an și anul 2029. Evaluarea serviciilor americane s-a modificat la începutul acestui an. Anterior, Washingtonul considera că Moscova nu va provoca un nou conflict atât timp cât războiul din Ucraina este în desfășurare. Totuși, situația s-a schimbat, deoarece Vladimir Putin se confruntă cu constrângeri tot mai mari în Ucraina și cu presiuni interne. În prezent, Rusiei îi este dificil să consolideze succesele pe frontul din Ucraina, iar temerile serviciilor americane sunt legate de faptul că un lider pus în colț poate deveni mult mai imprevizibil și periculos. Dacă un astfel de atac va avea loc, scopul său principal va fi provocarea unei sciziuni în cadrul NATO. Noile evaluări accentuează îngrijorările oficialilor SUA referitoare la deficitul de muniție, inclusiv rachete interceptoare, radare și sisteme de apărare antiaeriană. E de menționat că înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie 2022, serviciile secrete americane și cele britanice avertizau despre faptul că rușii se pregătesc de atac.
Masha a urcat pe Muntele Everest cu drapelul Republicii Moldova! 🇲🇩 Această femeie este confirmarea vie că în viață totul este posibil, dacă îți dorești foarte mult! 🙏🏻 https://youtu.be/kDBV3o0cRbI?si=Iu6fQ0RRLHp_tmsU
Oare câte poate duce o femeie pe umerii săi?! Cât timp ea îi aducea pe lume copilul lui, el era cu amanta. Ea muncea ca să întrețină familia, iar el se distra cu altele. Ea lua credite, iar el își trăia viața din plin. Ea s-a îmbolnăvit grav, iar el în loc s-o susțină, a bătut-o! Într-un final, această femeie a găsit puteri să plece din acea relație, iar acum vorbește deschis despre coșmarul prin care a trecut! Respect și admirați, dragă Rodica! 🙏🏻👇🏻 https://youtu.be/os-07hvzNfE?si=ANeHc4sdO99aZgSJ
În contextul informațiilor despre schemele de escrocherii desfășurate în țara noastră, am publicat monologul cu un conațional care a pierdut peste 35 de mii de euro fiind în Italia. Neapărat priviți și distribuiți rudelor voastre acest video, vă poate ajuta să nu cădeți pradă escrocilor 👇🏻 https://youtu.be/aK46EN0kMyU?si=eFOJ65kdlXLwc-gM
❗️Poliția a depistat 5 persoane, inclusiv cetățeni ai Ucrainei și ai Uzbekistanului, care erau curieri în cadrul unor scheme de escrocherie desfășurate în țara noastră Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a cinci curieri implicați într-o serie de escrocherii, care au cauzat un prejudiciu de peste 1 000 000 de lei. Suspecții, cu vârste între 21 și 65 de ani, inclusiv cetățeni ai Ucrainei și Uzbekistanului, ridicau banii de la victimele induse în eroare de membrii grupării care se prezentau drept angajați ai instituțiilor de drept sau ai companiilor de telecomunicații. Cei cinci au fost identificați și reținuți, iar o femeie, inițial victimă a schemei, a fost prinsă în flagrant după ce ar fi fost racolată și implicată în activitatea infracțională. Trei suspecți au fost arestați preventiv, iar doi sunt cercetați în stare de libertate.
Știați că o mare parte din căldura din locuințele noastre se pierde prin pereți, acoperiș, ferestre sau subsol? De aici apar facturile mai mari la energie și disconfortul din sezonul rece. Prin măsuri de eficiență energetică precum termoizolarea pereților și a acoperișului, înlocuirea ferestrelor vechi, izolarea subsolului sau modernizarea sistemului de încălzire, blocurile pot deveni mai confortabile și mai eficiente energetic, iar facturile pot fi reduse considerabil. În ultimele săptămâni am vizitat mai multe blocuri din țară, care sunt în proces de renovare energetică prin Programul FEERM, și am discutat cu administratorii asociațiilor de proprietari din condominiu despre pașii necesari pentru ca un astfel de proiect să devină realitate. Potrivit specialiștilor Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), în funcție de starea clădirii și de lucrările realizate, consumul de energie poate fi redus cu 30% - 70%. Prin programul de stat FEERM asociațiile de proprietari din condominiu pot beneficia de sprijin nerambursabil de 70% din valoarea investiției pentru renovarea energetică a blocurilor locative. Programul include atât blocuri mari, cât și un proiect pilot dedicat blocurilor mici de apartamente susținut de Guvernul Germaniei și Norvegiei prin proiectul E4M. Dacă locuiți într-un bloc și vă doriți condiții mai bune pentru întreaga comunitate, informați-vă despre oportunitățile oferite de programul FEERM. Mai multe informații găsiți pe: https://cned.gov.md/ro P.S.: Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei. Inițiativa este susținută financiar prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova. Proiectul E4M este finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.
❗️O persoană din Chișinău a transferat peste 50 de mii de euro escrocilor timp de 4 luni crezând că face investiții În weekend, Poliția a înregistrat un nou caz de escrocherie telefonică, iar un alt caz, comis anterior, a fost raportat de victimă abia acum. Prejudiciul total depășește 1 milion de lei. Cazul cu cea mai mare sumă pierdută de o singură persoană a fost înregistrat în Chișinău. În perioada martie – iunie 2026, persoane necunoscute au determinat victima să transfere succesiv 1.000 USD și 50.000 Euro, sub pretextul efectuării unor investiții. Mijloacele financiare au fost transferate prin aplicație electronică. Atenție! Nu oferiți bani și nu efectuați transferuri la solicitarea persoanelor necunoscute.
7️⃣ Marile proiecte: Conform planului nostru, ne-am angajat să avem o serie de mari proiecte, sunt multe la MIDR, sunt cel puțin 29 de proiecte mari, avem bugetat doar anul acesta 9.5 mlrd lei în investiții capitale. Azi la 22 iuie avem valorificați doar 25% din acești bani. Întârziem. Trebuie să aducem vizibilitate, un dashboard public - unde să vedem progresul public în fiecare săptămână. E importat ca aceste proiecte care pot împinge lucrurile înainte - să fie monitorizate.
🧐 Primele decizii, ca să zicem așa, ale Guvernului Tofan sună interesant. Iată ce a declarat premierul recent învestit: 1️⃣ Subiectul salariilor nesimțite. Lumea se așteaptă să avem un răspuns. Revolta e de înțeles. Și eu sunt revoltat. Dl Secretar General Buzu, până în 31 iulie rog să veniți cu propuneri, măsuri de reduceri, plafonări, reduceri de sporuri, pentru a aduce echitate. Noi nu vom putea face reforme, dacă nu începem de la noi, dacă nu vom avea încrederea cetățenilor. 2️⃣ Subiectul risipei banului public în general. Azi dimineață am primit un cadou, un tricou - toți au primit un tricou, cu sigla Guvernului. Nu vreau sa fiu nesimțit. Dar noi miniștrii trebuie să cumpărăm acest tricou, nu să-l primim gratuit. Când am pornit restructurările în companiile mari - am început de la lucruri simple, stingi lumina când pleci din birou, când faci un banchet - îl faci mai auster, chiar daca îți permiți mai mult. Schimbările mari de mln încep cu schimbări de sute de lei. (...) La fel, deplasările cu caracter turistic trebuie reduse, am aflat azi că eu voi aproba vizitele în afara tarii, așa că m-am bucurat. Eu tot am de gând să fac călătorii mai puține, doar acolo unde vor fi necesare, Bruxelles, etc. Noi trebuie sa fim acasă, în teren, nu pe drumuri. 3️⃣ Optimizările. Avem un stat care nu este foarte optimizat. Multe funcții sunt dublate, multe agenții nu au scop bine definit. Cred că ar fi bine să venim cu o viziune de optimizare - lichidări de agenții, comasări, lichidare de funcții care se dublează, revizuirea unor state. Aștept propuneri de optimizări de la ministere și agenții până pe 20 septembrie. Va fi greu să le cerem oamenilor să strângă cureaua, dacă asta se va întâmpla, dacă nu o facem noi întâi. 4️⃣ Controalele sufocante asupra business-ului. Din păcate s-au întețit controalele cu exces de zel, ca să le spun așa. Am prea multe mesaje de la antreprenori care exportă, care nu au nimic de la stat, dar care sunt presați de unele servicii de control. Îl rog pe dl ministru Osmochescu, ca până pe 9 septembrie să propună un set de măsuri: cum facem să reducem controalele abuzive sau sufocate. Anunț public și un email: controale@gov.md. Rog toți antreprenorii care consideră ca au fost subiectul unor controale abuzive - să ne scrie și să descrie cu lux de amănunte situația. 5️⃣ Reforma fiscală. E un subiect complicat. Eu vreau să fim un cabinet direct, care va spune lucrurilor pe nume și nu vom evita subiectele complicate. Noi trebuie să facem reforma fiscală, să scădem taxele pe muncă, să scădem taxele pe investiții, dar va trebui să le compensăm din altă parte: vicii, alcool, accize, jocuri de noroc etc. Probabil va trebui să revenim și la taxa TVA. Am auzit feedback-ul de data trecută, dar totuși cred că va trebui să facem niște pași de unificare la TVA. Posibil gradual, nu deodată 20%. E un subiect sensibil, de asta rog miniștrii să nu se aventureze în declarații în promisiuni ce va fi și ce nu va fi. Vă rog să vorbim cu o singură voce tot Guvernul, altfel nu vom ajunge nicăieri. Rugăminte către dna Belous - până la 6 august să facem publică noua reforma fiscală. Îmi asum această reformă, voi fi personal implicat. 6️⃣ Creșterea economică: Avem o agendă economică foarte grea. Foarte multe lucruri trebuie să se întâmple până la sfârșit de august. Ar fi un eșec al Guvernului dacă avansăm pe partea UE, dar să nu găsim timp și pentru problemele imediate ale oamenilor. Rog colegii din Guvern să găsească o soluție pentru următoarea problemă: (...) Am înțeles că din luna octombrie avem blocate în vamă mii de aparate de aer condiționat. Înțeleg că există anumite reguli, recunoaștem importanța unor limitări, dar avem nevoie de o soluție temporară. Foarte multă lume așteaptă. Dacă vrei să pui în funcțiune o hală pentru răcire ai nevoie de aer condiținat. Nu ai - nu poți face economie fără el. Nu putem avea mln de lei blocați în vamă.
‼️ OPINIE | Implicarea în politică i-a distrus pe mulți oameni. Mai exact, i-a distrus puterea pe care au obținut-o după ce au intrat în politică. Iar dacă nu i-a distrus puterea, atunci i-a distrus pierderea acesteia. Nu este greu să ajungi politician. Nici să ajungi deputat sau ministru nu este chiar atât de greu. Mai greu este să nu ți se urce puterea la cap. Mult mai greu este să nu uiți de unde ai pornit și pentru ce te-ai implicat în politică. Dar cel mai greu este să renunți conștient la putere și să redevii un om de rând. La noi, de obicei, oamenii renunță la putere doar dacă sunt forțați: dacă sunt prinși luând mită și se aleg cu dosare sau dacă ajung implicați într-un mare scandal, iar partidul se dezice de ei. Unii vin în politică pentru a-și gâdila egoul. Alții, pentru a-și trata anumite traume din copilărie. Unii pentru a-și proteja afacerile, iar alții pentru a obține influență și a face mai multe afaceri. Sunt și dintre cei care vor să le demonstreze altora că au reușit în viață. Dar să nu uităm nici de categoria politicienilor care au intrat în toată această poveste nu din proprie voință, ci fiind împinși de alte state pentru a face anumite jocuri. Există însă și câțiva care ajung în politică pentru că își doresc cu adevărat să schimbe ceva și chiar cred că pot face asta. Din această ultimă categorie pare să facă parte și Vasile Tofan. Omul are tot ce și-ar putea dori cineva. Are bani pentru câteva vieți. Are o familie de invidiat. Are toate motivele să stea acasă și să-și crească copilul nou-născut. Are o soție care a încercat să-l convingă să nu se implice în politică, dar nu a reușit. Are o carieră impresionantă. Are suficientă experiență și inteligență pentru a înțelege unde s-a implicat și cum s-ar putea termina totul. Și, totuși, a acceptat să preia funcția de prim-ministru într-o perioadă atât de complicată pentru țara noastră. Tare mult sper că știe ce face și că nu va regreta această decizie. P.S. Poate că el va fi omul care se va implica în politică, va reuși să rezolve cele mai grave probleme ale țării și va pleca de bunăvoie, fiind aplaudat de cetățeni, nu înjurat și batjocorit la fiecare colț de stradă. Cred că suntem norocoși că a acceptat să preia conducerea Guvernului și sunt convins că vine cu cele mai bune intenții. Sper doar ca politica și puterea să nu-l schimbe. 🙏🏻
Guvernul Tofan