România Profundă

EU CRED Eu cred că și Harap-Alb, și Făt-Frumos și toți eroii din ceea ce azi numim basme au fost candva niște nelegiuiți. Nu din perspectiva puterii pe care ei în povestea lor o combăteau, unde fără îndoială erau "dușmani ai imperiului", ci din perspectiva poveștii lor care s-a propagat din generație în generație. Fără îndoială, în ciuda luptei și biruinței lui Făt-Frumos, răul și-a croit cale în lumea lui. Poate printr-un compromis mic, foarte mic, poate printr-o biruință a egoismului împotriva dragostei între frați, poate printr-o mândrie îngăduită, poate printr-o conștiință neaflată în gardă, poate prin trecerea cu vederea a unei nelegiuri, poate prin lașitate, poate prin teamă. Exemple de răuri mici pot fi destule, ele pot fi cu siguranță sumarizate ca depărtare de Dumnezeu și toate ale lui. Ce vreau să spun este că, într-o bună măsură, sunt mai greu de zărit cei nevinovați, decât cei care se pot găsi cu vina pierderii biruinței lui Făt-Frumos (deși în prezent este irelevantă paradigma vinei, dar e primordială cauzalitatea ei), anume prin neglijarea chemării morale și eroice (naționale) date de lupta eroului din basm. Eu cred că și Harap-Alb, și Făt-Frumos au fost nelegiuiți, în două rânduri: o dată în viață, iar apoi după ea (adâncii bătrâneți nu sunt, așadar, finalul), cand deasupra oamenilor cuminți s-au ridicat nelegiuiții, iar acești eroi trebuiau să devină clar pentru încă o dată dușmani ai poporului, pentru vina de a nu lăsa, chiar și după moarte, prin memorie și nădejde de la Dumnezeu, oamenii cuminți și civilizați, să se conformeze noii orânduieli (de fapt vechii). Amară soartă să îți dai viața pentru povestea ta, și să nu ai liniște nici măcar în mormânt. Într-o poveste în care Zmeul este văzut ca bun și drept, firește că Făt-Frumos va fi cel mai odios criminal. De aceea, eu cred că ei la un moment dat au devenit basme. Cei care au primit semințele poveștii, prin generații, nu au putut nici să tacă, dar nici să braveze. Dar au știut faptul că urmașii lor trebuie să știe povestea. Și totuși încă mai nădăjduim și visăm la o lume a lui Făt-Frumos, așteptând, în firească așezare, un cer nou și un pământ nou. Și vor veni, căci a fost făgăduit, noi să ne învrednicim de ele! Poate ne va învrednici Bunul să fim mai puțin prigonitori ca Saul, și mai mult slăvitori ca Pavel. "4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată. [...] 10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa."

Ne sunt puse înainte două imagini: Una foarte cunoscută și mediatizată - o Biserică în vârful unui deal, pe locul unui fost cătun, cândva un sat înfloritor, aflată azi într-o stare de rapidă descompunere. Nu mai există comunitate să o îngrijească, și nici măcar oameni care să curețe cimitirul dimprejur, în care astăzi se odihnesc, așa cum și noi o vom face peste nu mult timp (căci scurtă și firavă e viața aceasta), românii tomnaticeni. Oare cum va arăta această imagine în viitor, când la rândul nostru ne vom duce somnul de veci în mormintele României părăsite? A doua, văzută de unii o imaginație a celor "bolunzi" care știu că mai împlinitoare decât o porție de mici în zi de post, este a ști îngrijit, cu umbră de tricolor și lumină de lumânare la căpătâi, mormântul uitat al unui erou căzut pe front în 1945, la rândul lui aflat într-un cimitir plin de străbunici, bunici, mame, tați și copii - poate nu sângele din sângele nostru în mod direct, dar în mod cert suflet din sufletul nostru. De asemeni, îngrijită cum se cuvine o Biserică ale cărei pereți sunt plini de Crucile celor care au căzut pe pământuri depărtate de locurile natale, pentru întregirea unei Românii demne și creștine. Poate noi nu am fost și nu suntem nici demni, și mai ales nici prea creștini azi (altfel nu se explică ochelarii de cal puși pe tot ce iese în afara sațului personal), dar sunt sigur că ei pentru asta au luptat. Una este imaginea României superficiale, căpușată de cei care și-au cumpărat o oarecare avere la preț de țară, iar cealaltă este icoana României Profunde, care știe că suferă din dragoste pentru felul său firesc și demn de a fi, și care are curajul să și-l asume - o dată prin purtare individuală, apoi prin împreună trăire. Noi vedem în Drumul Iancului icoana României Profunde, a bolunzilor care s-au săturat să-și vadă de "treburile lor" și care caută treaba a ce e corect. Oameni frumoși, fiecare cu dorurile, năzuințele și truda lor zilnică. Nu în detrimentul altora, și nu mai presus decât alții. Ci atât: o stare de spirit unită, un fel firesc de a fi. Frumoși oameni, frumoase momente, frumoși ochi în care ard nestins dorul frumoasei Românii de mâine: "I-am văzut în inima neamului meu, Fără seamăn erau CRĂIŞORII! Precum culorile în curcubeu Din privirile lor se năşteau zorii..." (versuri de Nicolae Nicoară-Horia) Vedeți mai multe despre acțiunea recentă pe Drumul Iancului - click aici

Feţele omenești răsar din peisajul ţării, sunt expresia lui umană, sunt peisajul care grăiește și te îmbie cu ospitalitatea lui; peisajul ţării are faţă umană românească și poartă veșmânt românesc. Faţa omului s-a imprimat în peisajul ţării, peisajul s-a imprimat în faţa omului. Spaţiul ţării e spaţiul umanizat în mod românesc sau transfigurat în faţă românească, dat fiind că el capătă, prin afecţiunea și familiaritatea faţă de el, o frumuseţe care depășește trăsăturile inexpresive ale unei naturi văzute prin ochi obiectivi, știinţifici, neutri. — pr. Dumitru Stăniloae 🇷🇴 Urmărește 👉 România Profundă ☦️

Fara indoiala, chipul tarii nu poate fi despartit de chipul celor dragi si, in general, de chipul romanesc. Exista o corespondenta intre zambetul peisajului romanesc si zambetul fetei romanesti: unul s-a imprimat in celalalt. Exista o corespondenta intre varietatea armonioasa a peisajului tarii si varietatea armonioasa a sufletului romanesc, intre generozitatea pamantului si generozitatea poporului, intre doina meditativa si vederile largi de pe plaiuri, intre brauletul vijelios si paraiele iuti ale muntilor, intre prispa casei romanesti si gazda care primeste cu bucurie pe colindatorul cu caciula indesata pana peste urechi, intre fluieratul sturzului si al naiului. Cand vine din strainatate, romanul, vazand peisajul tarii sale, vede fata romaneasca sau, intalnind in strainatate un alt roman, vede peisajul tarii sale. Nu-ti poti inchipui manastirile Moldovei fara dealurile cu verzile si proaspetele pajisti insorite din jurul lor, nici vaile si culmile maramuresene impadurite cu brazi fara bisericutele cu turnurile lor ascutite. - Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

”Iubiţi mult, iubiţi frumos, iubiţi rana şi pe cel care v-a făcut rana. Oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul acesta au umplut Cerul de sfinţi.”

"Cu ajutorul 𝗗𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗶 𝗮𝗹 𝗠𝗮𝗶𝗰𝗶𝗶 𝗗𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶, am avut binecuvântarea de a petrece câteva zile de neuitat pe Sfântul Munte Athos, alături de oameni minunați, cu suflet curat și inimă mare. Am pășit împreună pe pământul sfințit al Maicii Domnului, cercetând cu emoție locurile unde s-au petrecut atâtea lucruri de har și sfințenie. În episodul Pelerin în Athos III, vom urca pe Athon – cel mai înalt vârf din Muntele Athos. Ne așteaptă o zi întreagă, de la ora 5 dimineața până seara la 22:00, plină de drumuri, rugăciune, liniște și pace." https://youtu.be/cWtI4GBJzgE?si=KzKDkwS1JKUhXsFy #ATHOS

Omul este jumătate dragoste, jumătate luptă. Instagram 👉🏻 @ultimarazvratire Facebook 👉🏻 Ultima Răzvrătire Comunitatea România Profundă #ultimarăzvrătire