Caută Mântuirea

"Românce în istorie: Anastasia Popescu, profesoara care a luptat pentru reintroducerea orei de Religie în școală - Basilica.ro" https://basilica.ro/romance-in-istorie-anastasia-popescu/

Anastasia POPESCU: Fă-ți timp!… Fă-ţi timp să gândeşti – aceasta e sursa puterii! Fă-ţi timp să te joci – acesta este secretul tinereţii! Fă-ţi timp să citeşti – aceasta este fântâna înţelepciunii! Fă-ţi timp să te rogi – aceasta este cea mai mare putere de pe pământ! Fă-ţi timp să iubeşti şi să fii iubit – acesta e un privilegiu dumnezeiesc! Fă-ţi timp să fii prietenos – acesta este drumul spre fericire! Fă-ţi timp să râzi – aceasta este muzica sufletului! Fă-ţi timp să dai – este prea scurtă o zi, ca să fii egoist! Fă-ţi timp să munceşti – acesta este preţul succesului! Fă-ţi timp să faci milostenie – aceasta este cheia Raiului! Anastasia POPESCU (Mama Sica) 14 iunie 1911 – 14 august 1995 @cautamantuirea

Recomandare de carte Această carte este o perlă a tradiției patristice ortodoxe. A medita la învățăturile Avvei Dorotei înseamnă a te așeza sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc înțelept. Îndrumările sale sunt iscusite și ating ținta, inima cititorului însetat de sfat pentru mântuire, dar nu lasă în urmă nici o rană care să nu fie în cele din urmă benefică, pentru că bunătatea lui profundă și dragostea pentru Hristos oferă balsamul mult căutat. Învățăturile Avvei Dorotei fac parte din înțelepciunea fundamentală a Părinților Bisericii și sunt la fel de relevante astăzi, cum au fost la vremea în care au fost scrise. O lectură pentru toți cei aflați pe calea spre Hristos, indiferent de treapta pe care ne aflăm. @cautamantuirea

Sfântul Cuvios Dorotei din Gaza Sfântul Dorotei din Gaza, cunoscut ca avva Dorotei în „Filocalie”, a fost monah și stareț care a viețuit în veacul al VI-lea în Palestina. Pomenirea sa în Biserica Ortodoxă se face în ziua de 13 august în tradiția greacă și românească și la 5 iunie în tradiția slavă. Acesta s-a născut în Antiohia într-o familie creștină înstărită, primind o bună educație, atât în dreapta credință, cât și în științele lumii acesteia. Lepădând din tinerețe lumea, sfântul părinte intră în mănăstirea avvei Serida de lângă Gaza, fiind rânduit sub ascultarea bătrânilor Varsanufie și Ioan cărora le încredința gândurile prin scrisori sau întâlniri. După ce săvârși diferite ascultări în mănăstire precum păzirea porții sau primirea de oaspeți, cuviosul Dorotei deveni mai apoi slujitorul avvei Ioan Proorocul. Întrucât sfântul Dorotei avea și cunoștințe de medicină, avva Serida îi încredință îngrijirea de bolnița mănăstirii care fu ridicată din darurile bogate ale fratelui său după trup. Cu trecerea anilor, devenind monah încercat, sfântului părinte i se încredință formarea duhovnicească a tânărului Dositei care ajunse la desăvârșire înainte de a-și da duhul în mâinile Domnului. După plecarea la cele de Sus a avvei Ioan Proorocul și a avvei Serida, starețul mănăstirii, iar sfântul Varsanufie se zăvorâse cu totul, încât nu mai putea fi văzut și nu i se mai putea cere sfat, sfântul Dorotei întemeie o nouă mănăstire în Cezareea Palestinei, între Gaza și Mariuma. Aici își călăuzi ucenicii după îndemnurile primite de la părinții săi duhovnicești, sfinții Varsanufie și Ioan, cu delicatețe, discernământ și dragoste, stăruind asupra lepădării voii proprii și pe smerenie, mai mult decât pe ostenelile trupești. Ucenicii săi adunară învățăturile sale duhovnicești într-o carte care cu timpul deveni una din lucrările fundamentale pentru viața monahală ortodoxă. Scrierile sale fac parte din „Filocalie” și sunt singura mărturie concretă rămasă peste veacuri de la sfântul Dorotei, căci nu se cunoaște cu exactitate când a trecut la cele veșnice, unde a fost înmormântat și unde se află cinstitele sale moaște. @cautamantuirea

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul @cautamantuirea

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul S-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de neam ales. El a primit învăţătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. De aceea, în anul 610, a fost chemat de împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde l-a făcut mare sfetnic al împărăţiei, dar Sfântul nu a rămas multă vreme în această dregătorie, întrucât, ivindu-se o rătăcire nouă şi împăratul căzând şi el în această învăţătură greşită, Sfântul Maxim a lepădat dregătoria sa şi lumea, mergând la o mănăstire din Hrisopole (azi cartierul Üsküdar din Istanbul), s-a făcut călugăr, alegând a fi mai bine ,,lepădat în casa lui Dumnezeu, decât a locui în locaşurile păcătoşilor” (Psalm 83, 11), precum zice psalmistul. Rătăcirea nouă, numită a monoteliţilor, adică a celor care mărturisesc o singură voinţă şi o singură lucrare în Hristos, se ridica împotriva credinţei celei drepte, care învaţă că Hristos Domnul, deşi este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuşi are, după întrupare, două firi: cea dumnezeiască şi cea omenească, iar pentru că sunt în El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie cele două voinţe şi lucrări, a putut El săvârşi mântuirea noastră, cum arată Scriptura. Iar rătăcirea aceasta, a monoteliţilor, era susţinută de doi patriarhi: Chir din Alexandria şi Serghie din Constantinopol, care se lăudau în faţa împăraţilor că această nouă învăţătură va câştiga de partea împărăţiei popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învaţă că în Hristos este numai o singură fire) de la graniţa dinspre perşi şi arabi, şi va întări, astfel, hotarele Imperiului. Iar în anul 633 a avut loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între bizantini şi monofiziţi. De aceea împăraţii au dat o poruncă aspră, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voinţe şi lucrări în Hristos. Astfel, împăratul Heraclie a dat hotărârea numită Ecthesis, în anul 638, iar mai apoi împăratul Constans, al II-lea (641-668) pe cea numită Typos, în anul 648. Şi astfel, s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care şi-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie († 638), patriarhul Ierusalimului, iar, după moartea lui apărarea Ortodoxiei a fost condusă de Sfântul Maxim. Aflând, aşadar, că în Apus rătăcirea aceasta nu se întinsese, Sfântul Maxim s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi, mergând din Răsărit în Apus, mai întâi în Africa, la Cartagina (641), şi apoi la Roma (646), i-a îndemnat pe cei de acolo ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credinţă şi, dând anatemei dogmele rătăcirii monotelite, să osândească şi cele două porunci împărăteşti care opreau mărturisirea adevărului. Sfântul Maxim spunea: „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el”. Şi a scris Cuviosul Maxim cuvinte şi cărţi, pline de înţelepte dovediri care adevereau temeiul dreptei credinţe, pe care le-a trimis apoi pretutindeni în lume. Acestea aflându-le, împăratul Constans al II-lea (641-668) a trimis pe oamenii săi, cu putere ostăşească, în Apus, în anul 653, şi a prins mai întâi pe Sfântul Martin, papa Romei (649-655, pomenit ca Sfânt la 14 aprilie), pe care, judecându-l, l-a surghiunit la Herson, în Crimeea, unde a şi murit, iar peste câteva zile, prinzându-l şi pe Sfântul Maxim împreună cu doi ucenici ai săi, l-a dus la Constantinopol, apoi l-a surghiunit la Vizia, în Tracia (655). După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis. Iar la cea din urmă înfăţişare, neprimind a tăinui dreapta credinţă, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul, nici prin scris, şi a fost surghiunit pentru toată viaţa în Lazica, din Caucaz (în Georgia de astăzi). Şi aşa, aruncat în surghiun la vreme de bătrâneţe, cu limba şi cu mâna tăiate, ca preţ de sânge pentru credinţă, şi rămânând simplu monah până la sfârşitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul în 13 august, anul 662, având 82 de ani. @cautamantuirea

Grădina cu fluturi tropicali la Iași ... 🦋 Cel verde preferatul meu ... 😁 @cautamantuirea

DE CE NE SMULG REPERELE? - Dan Puric - Fragment CENZURAT de la Munchen "De ce ăștia smulg... Eminescu, Coșbuc, Brâncoveanu ca să nu mai ai repere. Martirii îi scot... Al cui ești? De... aici pleacă frica. De a fi..." Maestrul Dan Puric spune pe șleau ce nu au curaj să spună alții la TV. Ți-au scos Eminescu din manuale. Ți-au scos istoria martirilor. Ți-au spus că e rușine să fii român. De ce? Ca să nu mai știi AL CUI EȘTI. Un om fără repere e ușor de condus. Acest fragment face parte din conferința de la Munchen, conferință care a fost RETRASĂ de pe YouTube. https://www.facebook.com/share/r/1Jp2CNhrCW/ @cautamantuirea

Blasfemie la doi pași de Mitropolie ! Sfânta Parascheva, atacată de evangheliști într-un eveniment scandalos aprobat de primarul Chirica în fața Palatului Culturii - Iași ... Primarul Mihai Chirica a autorizat un eveniment religios penticostal chiar în Piața Palatului Culturii, în inima Iașului ortodox, iar ce s-a întâmplat pe scenă este poate una dintre cele mai grave jigniri aduse vreodată, la Iași, ortodoxiei și Sfintei Parascheva. În această înregistrare un pastor îi îndeamnă pe oameni să nu se închine la „o mână de oase” și afirmă că Sfânta Parascheva nu îi ocrotește pe ieșeni. După izbucnirea scandalului, administrația Chirica tace. La fel și Mitropolia Moldovei și Bucovinei ... https://www.agorapress.ro/blasfemie-la-doi-pasi-de-mitropolie-sfanta-parascheva-atacata-de-evanghelisti-intr-un-eveniment-scandalos-aprobat-de-primarul-chirica-in-fata-palatului-culturii/ @cautamantuirea

În iunie 1990, Părintele Constantin Galeriu rostește rugăciunea Domnească mulțimii din Piața Universității. @cautamantuirea

Se împlinesc 23 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Constantin Galeriu, cel care a suferit în temnițele comuniste și care și-a păstrat credința în Hristos ... „Potirul durerilor era plin la acea cumpănă de vremi! A luminat atunci în spiritul vostru, tinerilor, un cuvânt unic: «Vom muri şi vom fi liberi!» Nu l-a rostit nimeni în vreo altă ţară, în vreo altă revoluţie.” (Pr. Constantin Galeriu) Pr. Constantin Galeriu - în timpul revoluției din ‘89 @cautamantuirea

Torționarul bolșevic Franț Țandără Am văzut tot interviul pe YouTube; durează aproape o oră. Mărturia acestui Țandără este cumplită, însă și mai cumplită este nonșalanța cu care povestește despre toate acestea, ca și cum nimic din ceea ce spune nu ar avea vreo greutate ... Cazul lui a inspirat și volumul „Drumul Damascului: Spovedania unui fost torționar” scris de Doina Jela, în care acesta își expune crimele fără a fi însă condamnat penal vreodată înainte de a muri în 2004. Mulți astfel de călăi ai Securității și ai coloniilor de muncă nu au suferit consecințe juridice reale pentru faptele lor ... 🤦‍♀️ A spus că el carnetul de partid l-a avut în inimă ... Doamne ferește ... ... e clar pe cine l-a avut în inimă ... @cautamantuirea

Pr. Constantin Galeriu „Oamenii au devenit mai răi și timpurile mai grele pentru că Biserica a încetat să mai fie mama și școala mulțimilor. Poate purtăm și noi vină. Am părăsit-o mulți dintre noi și am devenit lumești. Învățăm fără a trăi. Pentru ca lumea să vină iar după noi, trebuie ca sublimul și profunzimile învățăturilor divine, să le turnăm în tiparele vieții noastre, în așa fel încât să fim niște Hristoși ai vremurilor noi. Și atunci chiar Dumnezeu ne va asculta mai mult, iar lumea fără a mai fugi de noi, ne-ar privi ca pe cei mai de preț dintre oameni”. @cautamantuirea

Cât ne-am depărtat noi de adevărații creștini! Unde-s posturile? Ai văzut ce spune Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei: „Cei ce nu postesc cele patru posturi de peste an și miercurea și vinerea, a doua oară Îl răstignesc pe Hristos". Spui că nu poți să postești? Nu pune pricină! Că auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Pricina este o învoire a păcatului și punte către păcat". Unul vrea să facă o poftă a lui și pune pricină că n-are răbdare. După ce a pus pricina, își face pofta. Marele Vasile în Hexaimeron zice așa: „Bucatele cele multe și bucatele cele grase, neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar postului și înfrânării pururea îi urmează sănătatea". Dar nu observați voi, când postiți, nu vedeți că sunteți mai ușori, nu vedeți că mintea voastră e mai curată, nu vedeți că sunteți mai îndemânoși? Că auzi ce spune Sfântul Teodor Studitul: „De-a pururi stau îngerii Domnului în casele creștinilor care țin sfintele posturi și se roagă”. Sf. Ilie Cleopa, vol. 19 @cautamantuirea

„Fără oameni, această planetă ar fi fantastică”. Nu citez din vreun proces-verbal al unui regim totalitar, ci din discursul „spiritual” rostit de Sadhguru, un „maestru yoghin”, pe scena festivalului Untold de la Cluj, chiar de praznicul Schimbării la Față. Nu, dragilor, fără oameni planeta nu ar fi mai bună, planeta și-ar rata definitiv scopul! Pentru că lumea a fost creată de Dumnezeu din dragoste față de om, ca un dar de inestimabilă valoare pentru cea mai de preț creație a Sa! Chiar dacă omenirea ar fi alcătuită exclusiv din ființe umane care și-au ratat vocația de a fi bune, înțelepte, înțelegătoare sau iubitoare, întregul univers ar fi de mai puțin preț în ochii lui Dumnezeu decât sufletul celui mai ticăloșit om! Mântuitorul ne spune: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Întregul univers nu prețuiește cât un singur suflet, oricât de păcătos ar fi acesta. Și, în loc să ne împărtășim de dragostea și delicatețea lui Dumnezeu, ascultăm mesaje pseudo-spirituale, care nu doar că nu ne ajută, ci pot conduce la o gravă estompare a discernământului între bine și rău, între lumină și întuneric, între viață și moarte. Dar, după batjocorirea simbolurilor religioase creștine de la Untold de anul trecut, la ce ne puteam aștepta în acest an? Pr. Adrian Agachi @cautamantuirea

https://atitudini.com/2012/08/9-august-pomenirea-martirului-mihai-viteazul-personalitatea-voievodului-zugravita-din-documente-istorice/

Părintele Justin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul. Un Sfânt! Fără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu sângele şi trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei. Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului. Mihai Viteazul a legat ţările acestea de peste Carpaţi într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credinţă ortodoxă. Oameni care au pus mai presus neamul şi naţia decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unităţii noastre româneşti. Mihai Viteazul a fost investit cu puterea harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriţi la Dunăre de domnitorul român, în dorinţa lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal. Acest ideal trebuie întreţinut şi această datorie o au în special mamele, familia, învăţătorii şi şcoala în general. Avem datoria să ne cunoaştem istoria, să ne putem cinsti martirii. Cine cunoaşte cât de cât viaţa şi vitejiile acestui domnitor nu poate decât să facă o plecăciune adâncă în faţa jertfei lui Mihai Viteazul. Prin încununarea acestui domnitor cu canonizarea, ne vom încununa cu puterea lui Dumnezeu şi aici, şi dincolo. Şi împletim mai desăvârşit cununa mucenicilor şi cuvioşilor acestui neam, care veghează pentru mântuirea noastră. (Fragment din Revista Atitudini, Nr. 20) @cautamantuirea